DESPRE NOI

Dorim să sprijinim și să îndrumăm societățile și instituțiile, astfel încât acestea să contribuie activ și responsabil la protejarea mediului.
Noi, oamenii, suntem principalii responsabili pentru situația în care se află astăzi planeta și pentru nivelul ridicat de poluare cu care ne confruntăm. Dacă am fi mai conștienți de modul în care acțiunile noastre afectează mediul, am putea identifica și aplica soluții constructive pentru protejarea și conservarea acestuia.
Grija față de mediu, identificarea unor soluții pentru un viitor durabil, educarea populației și conștientizarea faptului că responsabilitatea față de mediu îi revine fiecăruia dintre noi se numără printre obiectivele comune ale GREENKONZ și ale partenerilor săi.
Dorim, de asemenea, să prezentăm modul în care am proiectat și construit propria noastră casă din baloți de paie. Aceasta este o locuință ecologică, sănătoasă și autentică. Totodată, am instalat sisteme fotovoltaice pentru a reduce costurile cu energia electrică și pentru a beneficia de energie verde, contribuind astfel la protejarea mediului și la un viitor mai sustenabil.
Prin contractele încheiate cu societățile și instituțiile partenere, ne asumăm întreaga responsabilitate pentru calitatea și corectitudinea serviciilor oferite.
Folosește codul de mai jos în pagina de finalizare a comenzii și beneficiezi de x% reducere din comanda ta!
